După separare, am observat că fiul meu nu întreba lucruri complicate. Întreba unde doarme, cine îl ia de la școală, când își vede celălalt părinte. Pentru el, predictibilitatea era mai importantă decât explicațiile lungi.

Am renunțat la replici spuse la nervi și am pus pe hârtie un program simplu. Nu perfect, dar clar. Am stabilit ore, zile, haine, ghiozdan, teme și reguli de comunicare. Am încercat să nu îl transform în mesager între adulți.

Nu am făcut totul impecabil. Dar când copilul a știut ce urmează, casa s-a liniștit. Uneori co-parenting-ul începe cu un calendar lipit pe frigider și cu promisiunea că adulții nu mai aruncă tensiunea peste copil.